Despre sănătate, conduită etică şi respect de sine


În pofida progreselor medicale – multe, puţine? -, precum şi a faptului că farmaciile sunt pline, numărul bolnavilor e în creştere. Maladii vechi reapar în forme noi, iar calvarul suferinţei pare de neoprit. Mâncăm la întâmplare, facem pe placul unor gusturi cel puţin bizare, înfulecăm din mers hamburgherul cumpărat de la fast-food-ul din colţul străzii etc. Gustul devine discreţionar. Cam aceiaşi „năzdrăvani” exagerează şi cu stresul, cu neodihna, cu neconsumul de lichide, cu mâncatul pe apucate şi, de obicei, seara. Organismul este supus, în felul acesta, unui tir concentrat de agresiuni, cărora le face faţă tot mai greu. Nici că se îngrijorează. „Ce se poate întâmpla? Şi alţii procedează la fel.” De parcă asta i-ar proteja de boală. Câtă ignoranţă! Nepăsarea se insinuează ca atitudine de viaţă. Urmează răsplata. Pare că orice este mai important decât propria sănătate. „N-am timp să-mi fac salate, ceaiuri, cereale germinate; am serviciu, copii, casă, grădină etc.” Fiecare crede că lui nu i se poate întâmpla. O, sancta simplicitas! Atunci de ce sunt atât de asaltate farmaciile şi spitalele?! „Am febră, mă doare îngrozitor capul. Merg să mă vadă un medic. Unul bun, neapărat”(...). Tu de ce n-ai vrea să fii bun cu tine? Acest soi de neglijenţă pune în pericol sănătatea. Vei urma, probabil, un lung şir de investigaţii şi vei dobândi o vindecare iluzorie. Mereu prin contribuţia altora. „Să-mi treacă repede, că nu am timp de ceaiuri, ca pe vremea bunicii...” Discrepanţa între ceea ce speri şi ceea ce faci accentuează simptome pe care medici şi pacienţi, deopotrivă, se căznesc să le mascheze. Doar atât! „Las’ că trece.” E absurd să crezi că vindecarea vine de la sine, în condiţiile în care nu schimbi obiceiurile greşite de viaţă şi supui organismul, în felul acesta, la un travaliu nemeritat. Atitudinea corectă şi alimentaţia sănătoasă diminuează agresiunile din exterior, previn îmbolnăvirea. Îmbolnăvirea porneşte din interior. Îţi rişti sănătatea şi, fatalitate, accepţi această situaţie ca pe un dat. Înghiţi calmante cu pumnul, te „înfrupţi” din antibiotice. La început rar, apoi mai des, tot mai des, în fine, des şi fără rost. Încerci o „justificare”: sunt prescrise de medic. Te văicăreşti că nu-ţi trece. La urma urmei, faci ceva pentru tine? Ai putea să-ţi fii propriul medic. În felul acesta, n-ai mai „gusta”, vai ţie!, din „deliciile” posturii de pacient. Avându-ţi de grijă, ai fi scutit de atâta disconfort. Unde mai pui că o atitudine responsabilă nu ţine, neapărat, de medicină? Bunul simţ te îndeamnă să ai o conduită cumpătată. Este în ordinea firii să-i oferi corpului ceea ce i se cuvine. Prima condiţie este să vrei. A doua, să ştii. A treia, să te pui pe treabă. Fii consecvent în ceea ce faci şi te vei simţi bine în propria-ţi piele; chiar foarte bine. Nu-l mai accepta pe cel care ai fost: indolent, nepăsător, indiferent. Nici că voiai să ştii de autovindecare. Credeai că e vorbărie, amăgire. Fără să-ţi dai seama că însăşi atitudinea aceasta, „de necombat”, e „amăgire cu A”. Struţ cu chip de om, iată cum „gândeai”: „Voi vedea ce-i de făcut, poate nu mi se întâmplă tocmai mie...”

Parcurgând traseul cunoaşterii de sine, veţi înţelege mai bine tema propriu-zisă a acestui mesaj:


FAVISAN:


1. sursă de cunoaştere
2. producător de suplimente nutriţionale, medicamente şi cosmetice din plante
3. centru de sănătate şi frumuseţe naturală.


Ingrijiti-va de sănătate; contează pentru calitatea vieţii. Noi invităm Natura la dialog cu Ştiinţa. Sub semnul echilibrului, sădim repere de înţelepciune populară în retortele cercetării aplicate. Rezultatele sunt pe potrivă: preparate de calitate şi terapii eficiente. De la un produs la un tratament natural complex (compus din 10-15 preparate), fiecare îşi poate alege ceea ce simte că-i face bine. Terapia FAVISAN este conectată la ştiinţa modernă a prelucrării datelor. Înlătură cauzele ce declanşează şi cronicizează suferinţele. Nicidecum nu le maschează, aşa cum se procedează în alte locuri, cum şi dvs. aţi făcut, probabil, până acum. Din grabă. Mai bine zis, din nepăsare. În acest program de sănătate, nimic nu e întâmplător, urgent, rigid sau sub ameninţarea lui „trebuie”. Practic, înlocuiţi un mod de viaţă bazat pe neglijenţă, chiar agresiv, cu unul blând, îndreptat spre nevoia de sănătate. Credeţi că vă poate ajuta cineva mai bine decât o faceţi dvs. înşivă, beneficiind de informaţii corecte, preparate şi terapii naturale eficiente? Sunt un adevărat balsam. O spunem fără exagerare şi fără emfază. Dezintoxicarea durează câteva luni şi produce efecte pe toată viaţa. Fireşte, dacă nu alunecaţi, din nou, în compromis şi dacă vă menţineţi pe traiectoria corectă. Iată o premisă cu adevărat realistă. Sistemul imunitar este „medicul din interior”. Oferiţi-i ce i se cuvine şi veţi fi sănătoşi. Nu aşteptaţi minuni de la alţii, învăţaţi să vă fiţi propriul medic, cum glăsuit-a marele Hipocrat, patriarhul medicinii. E nevoie de o tragedie să vă corijaţi atitudinea de viaţă? Ieşiţi din starea de neputinţă. Faceţi ca viaţa să nu vă fie chin.


Dvs. sunteţi importanţi pentru noi, aşa că răspundem solicitărilor cu promptitudine, după cum ne-ar plăcea - nouă înşine - să fim trataţi. Nici pe departe nu vă considerăm doar... „elemente ale unui plan de afaceri”. Vrem să fiţi mulţumiţi de produsele şi tratamentele noastre, încât să vă faceţi bine. Publicaţiile pe care le edităm (pliante, prospecte, reviste, cărţi, CD-uri) sunt la fel de utile ca aerul. Pentru a avea o viaţă cumpătată e nevoie de informaţii corecte. Vă sugerăm o alimentaţie echilibrată şi o atitudine cinstită cu dvs. înşivă. Viziunea holistică, integrată, dă calitate vieţii. Toate firmele proclamă „atenţia faţă de clienţi”. Pentru unii, acesta e doar un clişeu. Urmat de nemulţumiri, frustrări, atitudini respingătoare. Filosofia noastră se bazează pe respect reciproc. Opţiunile şi sugestiile dvs. ne ajută să fim operativi, practici, convingători. Să luaţi în calcul organismul în întregul său, nu doar partea bolnavă, cauzele, nu doar efectele, adică partea văzută a aisbergului. Să vă îndreptaţi atenţia, cu precădere, la ceea ce nu se vede, acolo fiind cauzele tuturor bolilor. Începând cu psihicul şi terminând cu ţesuturile şi mecanismele corpului fizic. Produsele noastre se comportă bine. De altfel, principala componentă a imaginii FAVISAN e satisfacţia clienţilor. Aşteptăm şi de la dvs. confirmări în acest sens. Avem încredere că partenerii noştri, când exprimă cerinţe îndreptăţite - până acum 99% dintre ele au fost corecte - ne ajută la optimizarea activităţii. Aceasta presupune comunicare bună şi livrare promptă. Practic, ne validaţi deciziile.